Ioan Bodnarciuc

Mitropolitul Ioan Bodnarciuc – părintele și învățătorul nostru. Plin de Duhul Sfânt. Un suflet Mare.

Mitropolitul Ioan Bodnarciuc – părintele și învățătorul nostru. Plin de Duhul Sfânt. Un suflet Mare.

Ioan Bodnarciuc, ca și noi, este de origine catacombică. A fost tuns în monahism de către episcopul catacombelor din ramura Andreev a episcopiei catacombelor, mitropolitul Ghenadii Secaci. A fost un ascet zelos; a fost întemnițat în Uniunea Sovietică pentru predică.

Nu-i plăcea să-și amintească ce a trăit în zidurile KGB-ului – inima lui era destul de puternică. Odată a spus doar, fără să-și stăpânească lacrimile: “Băteau cu atâta cruzime, încât pe un tânăr sănătos l-au făcut invalid…”.

“Omului bisericii” i s-a propus să se căiască public în fața autorităților sovietice și să semneze niște documente, promițându-i-se în schimb libertate, carieră și o parohie “grasă”. El a răspuns doar: “A vă cere iertare vouă este ca și cum ai întâlni un lup înfometat în stepă și ai îngenunchea pentru a te ruga: “Nu mă mânca!

10 ani în lagăre, în minele de cupru din Karaganda. În al zecelea an s-a îmbolnăvit de dizenterie, incurabilă în condițiile din lagăr. De fapt, o boală fatală. Era pe moarte în baracă, plângea, își făcuse cruce și era pe punctul de a trece în lumea cealaltă, când deodată i s-a arătat Maica Domnului. Buna Soră a Milostivirii venea la deținuții de la Solovăț. Atât de multă iubire! Ah! Se părea că această dragoste îmbrățișa tot răul din jurul deținutului aflat pe moarte. O singură privire din partea ei l-a vindecat literalmente pe Ioan.

A adormit în beatitudine și, o minune, s-a trezit câteva ore mai târziu în casa unei bune bunicuțe necunoscute. Ea îl privea cu ochi blânzi, plângând și spălându-i rănile. ‘Feciorașul meu, feciorașul meu’, îi sărută mâinile, fruntea. Ioan plânge de fericire: ‘Ce este asta? Sunt mort sau am înnebunit? Unde sunt eu?

Bătrâna răspunse: Maica Domnului mi s-a arătat, a venit prin acoperiș și te-a adus în brațele ei, fiule. Ea a spus: “Primește, copilul meu, pe Ioan. El este fiul meu suferind. Vindecă-i rănile, hrănește-l cu cele mai bune bucate până se va vindeca”. Șocat, Ioan și-a dat seama că Maica Domnului îl purtase în brațe prin aer, prin sârma ghimpată cu toc electric a lagărului de concentrare și îi salvase viața.

De atunci, Ioan s-a simțit îndatorat față de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Și câți oameni a vindecat Maica noastră! Ea a venit la mulți oameni în ultimul moment, când aceștia își pierduseră deja ultima speranță, când nimeni nu-i mai putea ajuta. Fiecare lacrimă a ta, Mămica mea, fiecare lacrimă a ta este izvorâtoare de mir!

Ioan și-a revenit și în câteva săptămâni s-a simțit complet sănătos, ca și cum s-ar fi născut din nou. Era gata să slujească, mulțumindu-i Maicii Domnului pentru acoperământ și vindecarea ei miraculoasă.

După vindecare, Împărăteasa l-a adus pe Ioan la catacomba schitului din Poceaev, la copiii săi, unde obișnuia să predice.

Maica Domnului venea adesea la sfinții îndurerați și persecutați, la “micii hristoși”, cum îi numea în batjocură ofițerii de securitate din KGB. Ani de zile, tainicii podvijnicii în haine laice se ascundeau în mod miraculos de ofițerii KGB în haine civile care vânau “elementul antisovietic” și “sectanții”.

Ioan merge la mitropolitul-stareț al catacombelor Ghenadii Secaci. Acesta decide să îl trimită pe Ioan la învățătură. Din punctul lor de vedere, catacombienilor le lipseau cunoștințele de ritual și teologie.

După ce a primit binecuvântarea stareților ABO (Adevărata Biserica Ortodoxă), Ioan a intrat la Seminarul Troiței din Sergiev și a absolvit Academia. Este observat de către Patriarhul Pimen. Tânărul ascet devine chilarul personal al patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse. Mai târziu, Pimen îl consacră pe Ioan ca episcop de Jitomir.

Ioan este nemaipomenit! Așa cum a venit în BOR, așa a și plecat, cu binecuvântarea stareților din catacombe. A fost o minune!

Bodnarciuc a fost primul care a părăsit BOR, deși, potrivit lui, avea mai mult de o sută de veșminte, cinci mașini și două vile uriașe. A plecat – și a rămas singur cu doi asistenți credincioși. El a început să reînvie biserica independentă ucraineană.

În șase luni a mers la 500 de biserici, a predicat cu Duhul Sfânt și a aprins inimile a mii de oameni. Plângând, oamenii spuneau: “Tu ești părintele nostru, vom merge după tine până la moarte!

Toate cele 500 de biserici l-au recunoscut ca episcop al lor. De fapt, Ioan a devenit conducătorul Bisericii Ortodoxe Autocefale Ucrainene. Pentru această activitate, el a supraviețuit anatemelor dușmanilor săi și a două atentate la viața sa.

Și cât de mult iubea Ioan Mitropolitul ramura noastră a Maicii Domnului! El a spus: “Nu am citit niciodată în lume ceva mai bun decât cuvântul Maicii Domnului… Acesta este glasul celei care a venit la mine în lagăr, m-a luat în brațe, m-a purtat prin sârma ghimpată și m-a readus la viață!” “Am văzut în voi o altă ramură. Este voia Tatălui Ceresc ca o altă Biserică să pornească de la voi. Chiar de-o fi să-mi dau și viața, nu voi renunța la ce mi-am propus și nu vă voi hirotoni episcopi. Voi sunteți din spiritul adevărat. Eu nu mă tem de nimic! Am învins moartea.”

A fost hirotonit… și a murit ca un martir în noiembrie 1994 într-un accident de mașină produs intenționat.

Binecuvântarea sa va răsuna în veci: “Am binecuvântat pe pământ ramura Melchisedec lui Serafim de la Solovăț. Ea va dăinui o mie de ani! Amin”.

Împărăție cerească ție, Sfinte Mitropolit. Odihnă veșnică în locul adormirii cel binecuvântat.

RECENZII ALE UNOR PERSONALITĂȚI RENUMITE